În frizerie există o vorbă pe care frizerii profesioniști și-o spun mereu între ei, atunci când situațiile o cer: „Tunde cu pasiune și clienții vin!” Aceasta este și vorba pe care Adrian Niculescu, profesionistul Point Cut, o spune profesorilor școlii noastre de frizerie, cursanților și pasionaților de frizerie.

Totuși, Adrian Niculescu a adaptat puțin sintagma frizerilor la realitățile de azi și îi încurajează pe tinerii frizeri, zicându-le că dacă tund cu pasiune, banii vin de la sine.

Da, știm cu toții cât de importanți sunt banii astăzi, să ai un loc de muncă bine plătit, o stabilitate financiară și o perspectivă de viitor liniștitoare. Cine nu-și dorește așa ceva? Cu siguranță și tu, și noi, și cunoscuții tăi, la fel și ai noștri vor să nu se gândeacă poate cu groază, poate cu încrâncenare, la ziua de mâine.

Curs Frizer București

Tocmai de aceea, deciziile bune de carieră se iau, în general, la început de drum. Iar pentru cei mai mulți dintre cei care citesc acest text, decizia poate să însemne un curs de frizerie. Cu siguranță te gândești sau ai luat deja decizia de a veni la Point Cut. Ceea ce poate că nu știi încă este cât de bine arată echilibrul tău financiar după ce alegi să investești timp, bani și energie în cursul nostru. Așa că haide să îți explicăm!

Point Cut este un loc care îți oferă, nu doar un grup de profesori profesioniști, pe care, apropo, i-a pregătit chiar Adrian Niculescu, ci și o garanție că dacă tu ești un cursant care știe cu adevărat că își dorește să profeseze în frizerie, beneficiile financiare nu vor întârzia să apară. Mai precis, ceea ce spunem noi este că poți fi sigur că Point Cut nu este doar un alt curs de frizerie care nu îți dă decât un start timid în meserie.

Cursuri de Frizerie

Într-adevăr, o bună parte dintr-o viitoare carieră de frizer stă, până la urmă, în mâinile tale, însă noi îți oferim mai mult. Nu promitem luna și stelele, dar îți promitem un job. De fapt, îți promitem mai mult decât un simplu job, pentru că trei dintre cele mai mari frizerii din București sunt cu ochii pe cursurile noastre de frizerie.

Dacă te gândeai că investiția într-un curs de frizerie este sau nu o idee bună, investiția în cursul de frizerie Point Cut este cu siguranță o idee strălucită. Cât despre latura financiară, imaginează-ți că talentul tău în frizerie, șlefuit de profesorii pregătiți de Adrian Niculescu, se transformă în scurt timp în salariu, bacșiș și o mare clientelă fidelă ție și tehnicilor tale.

Sună bine, nu-i așa? Ei bine, toate aceste planuri de a-ți transforma talentul în bani se realizează la Point Cut. Ești pregătit să devii frizer profesionist?

Call Now Button

Important Acest site utilizează module cookie care pot conține informații despre vizitatori. Continuând să răsfoiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor noastre.