Ai auzit vreodată de conceptul de doctor în frizerie? Nu? Nicio problemă, pentru că tocmai l-am inventat pentru tine în clipa în care a fost scris acest text. Totuși, dacă ar fi să îți imaginezi un om care e doctor în frizerie, cum ar fi el?

Motivul pentru care îți punem această întrebare are la bază un raționament cât se poate de simplu. Într-adevăr, frizeria nu este o meserie practicată doar de către cei care încheie anumite cursuri de specialitate. Ești frizer și dacă ai urmat Școala de Frizerie Point Cut, de exemplu, dar și dacă ai învățat singur tehnicile de bază ale frizeriei. Diferența dintre cele două cazuri este, totuși, evidentă.

Chiar dacă nu putem să ne lăudăm că de la Point Cut ieși doctor în frizerie, pentru că, așa cum spuneam, conceptul nu există, putem să te asigurăm că devii unul dintre cei mai buni profesioniști în domeniu. E adevărat, doctoratul în frizerie nu s-a inventat încă, dar dacă cineva ar putea să pună bazele acestui nou concept, credem că Point Cut ar fi locul unde s-ar înființa.

Cursuri de Frizerie

Și haide să îți spunem și de ce! Motivele sunt foarte multe, așa că aici vom enumera doar câteva dintre cele mai importante, rămânând ca restul să le descoperi singur dacă alegi să vii la cursul nostru de frizerie.

Poate principalul motiv care te va transforma dintr-un simplu pasionat de frizerie într-un expert adevărat este influența lui Adrian Niculescu, unul dintre oamenii care au reușit să dicteze, într-un timp foarte scurt, ritmul în care se întâmplă lucrurile în domeniul frizeriei din București, și chiar din toată țara.

Adrian Niculescu nu este produsul Point Cut, dar nici nu trebuie să fie pentru a te convinge că merită să ne vizitezi. El este mai mult decât atât: este profesionistul din spatele întregii școli și cel care se preocupă permanent de reactualizarea tehnicilor predate. Același Adrian Niculescu, la care poți să apelezi atunci când întâmpini dificultăți la curs, dar și omul care a reușit să ofere acestei frumoase meserii un suflu nou și modern.

Curs Frizer București

Un alt aspect care ne-ar ridica la rangul de loc în care se pregătesc doctorii în frizerie este echipa. Pe lângă Adrian Niculescu, Point Cut are la dispoziție o adevărată „armată” de profesioniști care știu exact ceea ce ai tu nevoie pentru a deveni profesionistul pe care ți-l dorești.

Iar dacă nici acum nu te-am convins, viitorii doctori în frizerie care termină cursurile noastre și ajung să profeseze cu adevărat sunt oamenii din cele mai mari frizerii din București, care au reușit să își ridice atât renumele personal, cât și al locurilor unde muncesc.

Știm, doctorii în frizerie nu există cu adevărat, dar dacă într-o zi s-ar „inventa”, cu siguranță i-ai găsi mai întâi la Point Cut!

Call Now Button

Important Acest site utilizează module cookie care pot conține informații despre vizitatori. Continuând să răsfoiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor noastre.

WhatsApp chat